Articolul demonstrativ (adjectival) însoțește un adjectiv sau un numeral și face legătura între aceste părți de vorbire și substantivul pe care îl determină. Nu are singur înțeles și nu poate fi parte de propoziție. cel, cea, cei, cele, celui, celei, celor
Articolul demonstrativ se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat de adjectivul sau numeral pe care îl însoțește.
- Autobuzul
cel
mare ajunge la destinație. (articolulcel
se acordă cu substantivul autobuzul) - Prietena mea
cea
mai bună a sosit în oraș. (articolulcea
se acordă cu substantivul prietena)
Nominativ / Acuzativ | m. sg. cel f. sg. cea n. sg. cel |
m. pl. cei f. pl. cele n. pl. cele |
Genitiv / Dativ | m.sg. celui f. sg. celei n. sg. celui |
m. pl. celor f. pl. celor n. pl. celor |
Vocativ | – | – |
Atunci când articolul demonstrativ însoțește un numeral, locul articolului este înaintea substantivului determinat.
Cei
doi oameni s-au îndepărtat de noi.