Punctul

Punctul este un semn de punctuație finală care indică în scris sfârșitul unui enunț asertiv, declarativ, neexclamativ. Acesta fiind tipul de comunicare cel mai des folosit, se poate spune că punctul este semnul de punctuație finală cel mai des întâlnit în scriere.

Punctul este un semn de punctuație care nu poate fi substituit, nu poate fi repetat și nici nu poate fi asociat cu alt semn de punctuație. Are funcții de delimitare și identificare, care pot fi determinate obiectiv sau sintactic și prozodic.

Delimitare și identificare, determinate obiectiv

Într-o propoziție sau frază, punctul marchează pauza finală însoțită de o intonație descendentă, indică un enunț asertiv declarativ și semnalează scopul comunicării.

  • Limba română este limba oficială în România și Republic Moldova[.]1 (o propoziție independentă, enunțiativă și neexclamativă, deci se încheie cu semnul punct)
  • Limba română, o limbă romanică, este limba oficială în România și Republic Moldova și este vorbită de aproximativ 28 de milioane de persoane[.] (o frază independentă, enunțiativă și neexclamativă și aceasta se încheie cu semnul punct)

Într-un text, funcția de delimitare și identificare aduce noi semnificații. În primul rând separă enunțul declarativ de alt enunț declarativ sau de un altul de o natură diferită.

  • Soarele se oglindește în luciul calm al lacului adormit[.] Câțiva nori rătăciți își plimbă discret umbra pe malurile ochiului de apă[.] (propoziții enunțiative neexclamative independente verbale separate de punct)
  • Pe lac o barcă rătăcită[.] O rățușcă vioaie, în apropiere[.] La mică distanță, câțiva boboci mici, pufoși și aurii[.] (propoziții enunțiative neexclamative independente nominale separate prin punct)
  • Maria a luat premiul întâi și se mândrește cu această reușită[.] Cât de mult mi-aș dori să iau și eu o dată premiul întâi[!] (o frază enunțiativă neexclamativă despărțită prin punct de o frază enunțiativă exclamativă)

Atunci când un enunț declarativ încheie un aliniat, un capitol sau un text literar sau științific, putem spune că punctul indică finalul diviziunii sau textului respective.

Un caz aparte care menționat este acela în care punctul desparte cifrele unei date. Folosirea punctului este opțională și îndeplinește funcția de delimitare și substituție. 31[.]03[.]2016 sau 31[.]III[.]2016

Interzicerea folosirii punctului

Semnul punct nu se folosește la finalul titlurilor textelor științifice, literare ori a altor tipuri de texte, precum articolele publicistice.

În cazurile în care titlul este încorporat aliniatului de la începutul unui capitol sau subcapitol, punctul desparte titlul de următoarea propoziție.

  • Visul unui Regat Dacic[.] În secolele 16 și 17, până spre sfârșit, dominația otomană asupra Țărilor Române continuă să nu fie pusă în discuție de un alt context european. Ion Bulei, O istorie a românilor.

Delimitare și identificare, determinate sintactic

Prin funcția de delimitare și identificare, determinată sintactic, punctul înseamnă sfârșitul oricărei propoziții independente sau fraze enunțiative neexclamative. Folosirea lui este obligatorie.

Punctul se pune după propoziții enunțiative neexclamative: reale, optative, dubitative, potențiale, imperative.

  • La orele dimineții, mașinile avansează cu greu prin trafic infernal[.] (punct la finalul unei propoziții verbale reale)
    Unii șoferi ar încălca regulile de circulație, cu speranța că vor scăpa mai ușor de ambuteiaje[.] (punct la finalul unei propoziții enunțiative optative)
  • Bănuiesc că va mai sosi un alt autobuz[.] (punct la finalul unei propoziții enunțiative dubitative)
  • Colegei mele i-ar face plăcere să ne însoțească[.] (punct la finalul unei propoziții enunțiative potențiale)
  • Nu lăsați bunuri de valoare în mașinile parcate la vedere[.] (punct la finalul unei propoziții enunțiative imperative, intonată neexclamativ)

Se pune punct după fraze care au ca regente propoziții enunțiative neexclamative: reale, optative, dubitative, potențiale sau imperative.

  • Copilul alunecă, se sprijină cu mâinile de perete, dar își continuă deplasarea[.] (punct la finalul frazei care are propoziții principale reale coordonate)
  • Mai bine ți-ai vedea de drum și nu i-ai băga în seamă[.] (punct la finalul unei fraze care are propoziții principale optative coordonate)
  • Poate ai dreptate sau poate te înșeli[.] (punct la finalul unei fraze care are propoziții principale dubitative coordonate)
  • S-ar putea să bată vântul și să plouă[.] (punct la finalul unei fraze care are propoziții principale potențiale coordonate)
  • Acolo, încearcă să faci ca mine[.] (punct la finalul unei fraze care are o propoziție regentă neexclamativă imperativă)

Se pune punct la sfârșitul unor propoziții sau fraze independente enunțiative neexclamative care se termină cu o abreviere care prezintă punct.

  • Rafturile librăriei erau pline cu cărți, caiete, creioane, jucării etc[.]

În propoziții fragmentate, punctul izolează părți de propoziție coordonate sau subordonate.

  • Există prea puțini infractori în libertate[.] Sau prea puțini polițiști[.] (punctul izolează un subiect coordonat disjunctiv)
    În fraze fragmentate, punctul izolează propoziții aflate în raport de coordonare sau subordonare.
  • Profesorul îi privește cu asprime[.] Și îi dojenește cu blândețe[.] (punctul izolează o propoziție principală copulativă conjuncțională)

1. Pentru o mai bună evidențiere a semnelor de punctuație la care se face referire în exemplu, acestea vor fi încadrate între paranteze pătrate []. Spre exemplificare, punctul va apărea astfel: [.]