Raporturile sintactice

Raporturile sintactice (relațiile sintactice) înseamnă legăturile sintactice între unitățile sintactice (fraze, propoziții, părți de propoziție). În limba română, există patru feluri de raporturi sintactice: raportul de coordonare, raportul de subordonare, raportul apozițional (apozitiv) și raportul predicativ (de inerență).

Raport de coordonare

Raportul de coordonare este raportul de egalitate sintactică între două sau mai multe unități sintactice, aflate într-o succesiune, au aceeași importanță, nu depind una de alta, nu își aduc lămuriri una alteia. (unități sintactice aflate în coordonare se notează astfel: C1+C2+C3)

Două mașini mari, negre erau în parcare. (C1+C2 – coordonare)
Două mașini mari și negre erau în parcare. (C1+C2 – coordonare)

Coordonare se poate realiza în doua moduri: prin juxtapunere și prin joncțiune.

Coordonare prin juxtapunere (parataxă)

Coordonarea prin juxtapunere se realizează prin alăturarea unor unități sintactice de același fel sau diferite și despărțirea lor prin virgulă.

A plecat iute, chiuind de bucurie. (unități sintactice diferite)

Coordonarea prin joncțiune

Coordonarea prin joncțiune se realizează prin contact între unitățile sintactice de același fel sau diferite, realizate prin intermediul conjuncțiilor și al locuțiunilor conjuncționale coordonatoare (și, dar, ci)

Viața lui a fost grea și tristă. (și conjuncție coordonatoare)

Raport de subordonare

Raportul de subordonare este un raport de inegalitate sintactică între două unități sintactice. Unitățile nu au aceeași importanță, iar una depinde de cealaltă. O unitate se numește regent (determinat) și este notată cu R, iar cealaltă subordonat (determinant) și este notată cu S. (relația dintre cele două poate fi notată S→R sau R←S)

În fiecare zi citesc ceva frumos. (fiecare zi și ceva frumos S→R)

Subordonare prin juxtapunere (parataxă)

Subordonarea prin juxtapunere se realizează prin alăturarea unităților sintactice diferite (alăturarea subordonaților la regenți), fără ajutorul elementelor de joncțiune.

Au citit o carte bună. (carte și bună R←S)

Subordonare prin joncțiune

Subordonarea prin joncțiune se realizează prin contact între unități sintactice diferite cu ajutorul propozițiilor, al locuțiunilor prepoziționale, al conjuncțiilor și locuțiunilor conjuncționale, al pronumelor, adjectivelor și adverbelor relative.

Am fost salutat de către colegii mei.(subordonare prin joncțiune “colegii” cu ajutorul prepoziției “de către” față de predicatul “am fost” R←S)
Eu n-aveam nevoie¹/ să copiez.²/ (subordonare P2 prin joncțiune cu ajutorul conjuncției să față de regenta P1)

Raport apozițional

Raportul apozițional este un raport special și este evidențiat prin intonație, pauză în rostire și punctuație. Se naște între doi termeni, atunci când unul primește o explicație (termen explicat – E), iar celălalt este o apoziție (Ap). Deoarece și E și Ap identifică același conținut (obiect, persoană) este notat E=Ap.

Vecinul meu, fotbalistul, vine imediat. (E – vecinul, Ap – fotbalistul)

Raport predicativ

Raportul predicativ este un raport special și se naște între subiect și predicat. Se notează S↔P și semnifică relația de interdependență sintactică, de reciprocitate, precum și faptul că fiecare impune anumite condiții. Concret, subiectul cere verbului-predicatului caracteristici de număr și persoană.