Predicatul interjecțional

Predicatul interjecțional este predicatul exprimat prin interjecții care au un sens asemănător cu al verbelor la modul indicativ prezent sau la modul imperativ.

! Sensul asemănător cu al verbelor nu trebuie să conducă la ideea că aceste interjecții au devenit verbe!
! Predicatul interjecțional este considerat de anumiți cercetători ca fiind predicat verbal.

Poftim cartea înapoi. (= „ia”, „ține”)

Recunoașterea predicatului interjecțional

Predicatul interjecțional nu este aflat prin intermediul întrebărilor, ci după topica, intonația predicativă și sensul verbal al cuvintelor cu această funcție.

Mijloace de exprimare

Predicatul interjecțional este exprimat prin interjecții care conțin ideea de dorință sau voință și au o valoare asemănătoare cu a unui imperativ. Aceste interjecții exprimă:

  • un îndemn, un ordin pentru începerea sau stoparea unei acțiuni: hai, stop, hopa, aho, na, pst! țâșt, nani, nani, uite
  • dirijarea animalelor: cea, hăis, câț, ho, pis
  • o formulă de adresare, prin care este atrasă atenția asupra unui lucru: ia, iaca, iată, poftim, hei
  • mișcarea: zvârr!, zbrr!, țuști!, buf!, poc, zdup!, bâldâbâc!

Hai și pe la noi. (= „vino”)
Hei tu cel în roșu! (= „ascultă”)

Acordul cu subiectul

Predicatul interjecțional nu se acordă cu subiectul, interjecția fiind o parte de vorbire neflexibilă.

Există o singură excepție, rezultată din tendința de flexiune a interjecției haide și formele sale particulare pentru persoanele a II-a singular și plural haide (tu), haideți (voi), precum și pentru persoana I plural haidem (noi). În această situație, acordul predicatului cu subiectul se face în persoană și număr.

Tu haide cu noi.
Noi haidem spre pădure.
Voi haideți cu mine.

Interjecții cu valori stilistice

În numite situații în limba vorbită, în dialoguri, interjecțiile substituie verbul predicat, dar enunțurile nu sunt independente și nu sunt analizabile. Interjecțiile aparțin de nivelul stilistic al limbii, chiar dacă sugerează o confirmare sau negare, uneori cu valoare de măsură.

– M-ai văzut?
Îhî! (= „te-am văzut”)
Nțț! (= „nu te-am văzut”)
– Ți-a plăcut cartea?
Oho! (= „mi-a plăcut mult”)
Ee! (= „nu mi-a plăcut prea mult”)

Topica

De regulă, predicatul interjecțional se află după subiect. Atunci când se dorește scoaterea în evidență a acțiunii, însușirea subiectului sau atunci când comunicare primește o notă de afectivitate predicatul interjecțional poate sta înaintea subiectului.

Iepurele țuști!de lângă mine. (iepurele – subiect; țuști – predicat interjecțional; )
Țuști!de lângă mine iepurele. (țuști! – predicat interjecțional; iepurele – subiect)

Punctuația

De regulă, între predicatul interjecțional și subiectul exprimat nu se pune virgulă.