Predicatul verbal

Predicatul verbal atribuie subiectului o acțiune sau o stare, arată ce face subiectul sau ce se spune despre subiect. Este exprimat printr-un verb cu înțeles de sine stătător (verb predicativ), la un mod personal sau printr-o locuțiune verbală.

Întrebări pentru predicatul verbal: ce face? ce se spune despre?

Copilul citește o carte. (citește – predicat verbal, verb predicativ; ce face copilul?)
Numai bagă de seamă la vorbele lui. (bagă de seamă – predicat verbal, locuțiune verbală)
Vorbește apăsat 1/ și privește în același timp spre elev.2/ (ce face? – vorbeșteprivește)

! Există cercetători care nu fac distincție între predicatul verbal, predicatul adverbial și predicatul interjecțional. În această accepțiune, predicatul verbal poate fi exprimat și prin adverbe, locuțiuni adverbiale predicative sau interjecții.

Mijloace de exprimare

verb predicativ, la un mod personal, la toate cele trei diatezele
Pasărea zboară spre înălțimi. (predicat verbal, verb la diateza activă)
Copilul se gândește la examenul ce-l așteaptă. (predicat verbal, verb la diateza reflexivă)
Fapta a fost văzută de către toți cei prezenți. (predicat verbal, verb la diateza pasivă)

locuțiune verbală, cu verbul la un mod personal, la toate diatezele
Copiii au făcut rost de cartea cerută. (predicat verbal, locuțiune verbală cu verbul la diateza activă)
Se are în vedere acest aspect. (predicat verbal, locuțiune verbală cu verbul la diateza reflexivă)
Profesorul a fost dus de nas de elevi. (predicat verbal, locuțiune verbală cu verbul la diateza pasivă)

! În unele situații, verbe predicative la modul infinitiv pot avea funcții de predicat verbal, datorită intonației predicative și a valorii de imperativ..
A se agita înainte de folosire.

Verbul a fi, predicat verbal

! Verbul a fi este verb predicativ și formează predicat verbal atunci când este sinonim cu a se găsi, a se afla, a exista, a avea loc, a proveni, a se întâmpla, a se împlini, a costa, a merge, a hoinări, a călători, a dura și este la un mod personal.

Copiii erau la școală. (se aflau)
Azi a fost o zi de examene. (a avut loc)

! În următoarele construcții, formate cu verbul a fi: mi-e dor, mi-e foame, ți-e frig, i-e sete, le e frică, vă este lene, le este rușine, e iarnă, e ziuă, e întuneric, e ceață, e lună, e soare, e vară, e joi, este luni etc., verbul a fi este verb predicativ și formează predicat verbal. Substantivul care însoțește verbul este subiect în cazul nominativ.

Mi-e dor de primăvară.
I-e rușine să vorbească.

Verbul a avea, predicat verbal

Atunci când are sensurile a trebui și a poseda și se află la un mod personal, verbul a avea este predicat verbal.

Eu am o carte.
Avem de recuperat multe ore.

Verbul a vrea, predicat verbal

Atunci când are sensul de a dori și se află la un mod personal, verbul a vrea este predicat verbal.

Vrem note mari.
Ar fi vrut1/ să vină și ei.2/

Recunoașterea predicatului verbal

Recunoașterea predicatului verbal exprimat prin verbul a fi poate fi o sarcină dificilă și implică diferențierea lui de predicatul nominal. Deoarece numele predicativ, de cele mai multe ori, este așezat imediat după verbul copulativ, tendința este să considerăm nume predicativ orice substantiv sau adjectiv ce urmează după verbul a fi. Atunci când a fi este predicat verbal, subiectul se află imediat după predicatul verbal.

Pentru o identificare corectă vezi exemplul de mai jos și urmează pașii descriși:
În curtea aceea este un câine.

– subliniem doar verbul „este”, pentru că nu suntem siguri dacă este copulativ sau predicat verbal și se notează cu P
În curtea aceea este (P) un câine.

– punem întrebarea pentru a afla subiectul: Cine este?; răspuns – „un câine” și-l notăm cu S
În curtea aceea este (P) un câine (S).

– pentru a afla predicatul întrebăm subiectul: Ce se spune despre un câine?; răspuns – „este” (se află); deci verbul „este” are funcție de predicat verbal

Predicatul verbal neexprimat sau exprimat parțial

Există propoziții în care predicatul verbal nu este exprimat. Acesta este subînțeles, dacă este cunoscut din propoziția anterioară.

Fetele aveau zâmbetul pe buze; 1/băieții și ei. 2/ (propoziția 2 are același predicat cu propoziția 1)

De cele mai multe ori, predicatul subînțeles este prezent în dialoguri. Propoziția în care este oferit un răspuns are același predicat ca și propoziția interogativă.

– Cu cine ai plecat?
– Cu mama.

În unele cazuri predicatul poate fi dedus din ceea ce exprimă verbul exprimat anterior sau adverbul aflat în aceeași propoziție.

– A început să tune și să fulgere.
– Repede în mașină!

De multe ori în propozițiile interogative, verbele pot fi omise, iar răspunsul este format din adverbul „nu”. Alteori poate fi omis doar auxiliarul perfectului compus, răspunsul fiind format din participiu.

– Ai înțeles?
– Nu.
– Înțeles.

Acordul predicatului verbal cu subiectul

Predicatul verbal exprimat prin verbe la diatezele activa și reflexivă se acordă cu subiectul în număr și persoană. Atunci când este exprimat prin verbe la diateza pasivă se acordă cu subiectul în gen, număr și persoană. [pentru mai multe detalii vezi acordul predicatului cu subiectul]

Topica

De regulă, predicatul verbal se află după subiect. Atunci când se dorește scoaterea în evidență a acțiunii, însușirea subiectului sau atunci când comunicare primește o notă de afectivitate predicatul verbal poate sta înaintea subiectului.

Crivățul sufla cu putere. (crivățul – subiect; sufla – predicat verbal)
Sufla cu putere crivățul. (sufla – predicat verbal; crivățul – subiect)

Punctuația

De regulă, între predicatul verbal și subiectul exprimat nu se pune virgulă.

Dacă între subiect și predicat  se intercalează o apoziție, o propoziție incidentă sau un grup de propoziții, unitățile sintactice enumerate se izolează prin virgule.

George, dacă-l rogi, va veni. (va veni – predicat verbal; George – subiect)

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată.