Punctuația este o parte componentă a scrierii și totodată o ramură a gramaticii, formată dintr-un sistem de semne grafice convenționale. Cu ajutorul punctuației un text este structurat grafic încât să corespundă cu conținutul, dar și cu intențiile vorbitorului, precum și să permită o citire corectă.
Care este rolul punctuației
Rolul fundamental al punctuației este acela de a oferi orientare în organizarea sintactică a textului.
Funcția de bază a punctuației este cea delimitativă. Poate delimita enunțurile din care este format un text, iar în cuprinsul unui enunț, unități sintactice interioare, aflate în diferite raporturi de coordonare, subordonare sau unități interioare independente.
Am cumpărat un buchet de flori[.]1 L-am ambalat frumos și m-am îndreptat către casă[.] I l-am oferit mamei imediat ce am pășit pragul casei[.](o propoziție independentă și o frază formată prin coordonare, delimitate la final prin punct)Textul scris ieri este despre mine[,] despre noi[,] dar și despre viața mea anterioară.(delimitarea unor unități sintactice interioare)Iată[,] draga mea soție[,] ce carte interesantă am cumpărat.(o unitate interioară independentă, fără raporturi în enunț, delimitată prin virgulă)
Cu ajutorul punctuației este efectuată delimitarea tipurilor de comunicare, vorbirea directă de vorbirea indirectă.
Într-un final am întrebat[:] de ce nu au fost toți prezenți[?](o propoziție interogativă directă, delimitată prins semnul întrebării, precedată de o propoziție independentă delimitată prin două puncte)
Prin delimitare sau nedelimitare, punctuația poate identifica sintactic ori semantic natura unor unități sintactice.
Cărțile noi[,] pe care le-am cumpărat ieri[,] sunt potrivite și pentru tine.(delimitarea prin virgule a unei propoziții atributive explicative)Când vei vedea jocul [] pe care ți l-ai dorit [] te vei bucura.(o propoziție atributivă neizolată)
Prin delimitarea cu anumite semne poate fi identificat caracterul interogativ sau exclamativ chiar și în interiorul unei fraze enunțiative.
Vaza spartă de tine (oare intenționat[?]) era de la bunica mea.(o propoziție incidentă interogativă delimitată prin paranteze rotunde)
Sunt situații, mai ales cele conversaționale, în care punctuația are rolul de a substitui comunicare nonverbală. Semnul întrebării, semnul exclamării și punctele de suspensie, singure sau îmbinate, sunt semnele de punctuație cele mai des folosite în astfel de situații.
— Ai fost la școală astăzi?
— Pe mine mă întrebi?
[— !?]— Îl știi pe Vasile?
[— ...] — Vasile, de la scara...
[— ...]
Când punctuația este interzisă
Din cauze sintactice, legătura dintre unitățile interioare fiind foarte strânse, punctuația este interzisă în următoarele cazuri:
- Între subiect și predicat (dacă nu există explicații intercalate)
- Între propoziția subiectivă și regenta ei
- Între verbul copulativ și numele predicativ
- Între propoziția predicativă și regenta ei
- Între unități coordonate prin și
Filmul vizionat [] a fost foarte slab.
Bine [] că nu ne-am întâlnit.
Scopul examenului este [] de a testa cunoștințele studentului și de a fi [] un indicator al golurilor acestuia.
Prăjitura asta e [] cum îți place ție.
Ce e cu aceste note mici [] și cum au fost ele posibile?
1. Pentru o mai bună evidențiere a semnelor de punctuație la care se face referire în exemplu, acestea vor fi încadrate între paranteze pătrate []. Spre exemplificare, punctul va apărea astfel: [.] ↩