Clasificarea propozițiilor în propoziții independente (neintegrate în frază) și propoziții dependente (integrate în frază) se face în funcție de existența relațiilor gramaticale cu alte unități sintactice asemănătoare.

Propozițiile independente

De studierea propozițiilor independente se ocupă sintaxa propoziției. Mai multe detalii la sintaxa propoziției.

După scopul comunicării, propozițiile independente (neintegrate în frază) sunt de două feluri: propoziții enunțiative și propoziții interogative.

Propozițiile enunțiative

Propozițiile enunțiative sunt acele propoziții care comunică o informație despre un obiect gramatical (ființă, persoană, fenomen, lucru), care constată sau relatează fapte (reale sau ireale, realizabile) sigure, dorite, posibile, nesigure sau poruncite .

În funcție de aceste caracteristice,  se împart în:  propriu-zise (reale), enunțiative optative, enunțiative imperative, enunțiative potențiale, enunțiative dubitative. De obicei, în gimnaziu sunt prezentate primele 3 tipuri de propoziții.

Propozițiile enunțiative propriu-zise

Propozițiile enunțiative propriu-zise (reale) exprimă acțiuni sau stări reale, sigure și se construiesc cu modul indicativ.

Copiii merg la școală voioși.
Profesorii vor veni la școală.

Propozițiile enunțiative optative

Propozițiile enunțiative optative exprimă dorința de a se realiza o acțiune sau o stare și se construiesc cu modul condițional-optativ sau conjunctiv.

Aș merge și eu la film.
Să fi avut eu așa ocazie de gol!

În limba română, dorința poate fi exprimată și cu ajutorul verbelor a vrea, a voi, a dori, a pofti. Ele nu exprimă din punct de vedere gramatical dorința; în acest caz, dorința rezultă din sensului cuvintelor.

Vrea un iPhone!
Dorește un iPad!
Poftește o înghețată!

Propozițiile enunțiative imperative

Propozițiile enunțiative imperative exprimă o poruncă, un îndemn, o rugăminte, un sfat și se construiesc cu modul imperativ sau uneori cu modul conjunctiv cu valoare de imperativ.

Vino și tu cu noi!
Grăbește-te!
Să te îmbraci!

Propoziții enunțiative imperative care prezintă un aspect negativ se numesc imperative prohibitive.

Să nu te miști!

În unele propoziții imperative verbele pot lipsi. verbul este suplinit de intonația predicativă.

Înainte marș!

Propozițiile enunțiative potențiale

Propozițiile enunțiative potențiale exprimă posibilitatea și se construiesc cu modul condițional-optativ, conjunctiv sau indicativ.

N-aș crede asta despre ea.
Să fi văzut eu!
În altă situație știa.

În limba română, posibilitatea poate fi exprimată și cu ajutorul adverbului posibil sau al verbului a putea. Ele nu exprimă din punct de vedere gramatical posibilitatea; în acest caz, posibilitatea rezultă din sensul cuvintelor.

Acest lucru este posibil.
Tu poți merge oriunde.

Propozițiile enunțiative dubitative

Propozițiile enunțiative dubitative exprima îndoiala, nesiguranța, nehotărârea sau bănuiala și se construiesc cu cu modul prezumtiv sau cu viitorul (indicativ).

Or fi ajuns mai repede!
Așa o fi acolo!

Propozițiile interogative

Propozițiile interogative sunt acele propoziții care cer informații despre un obiect gramatical (ființe, lucruri, fenomene), prin formularea unor întrebări.

Vine mâine și fratele tău?
Ce o fi cu omul ăsta?

Propozițiile exclamative

Toate propozițiile enunțiative și cele interogative, pe lângă rolurile lor specifice, pot exprima o stare sufletească de admirație, mirare, plăcere, mulțumire, nemulțumirea, surprindere, indignare, regret etc. În aceste cazuri propozițiile au o intonație exclamativă și se numesc propoziții exclamative.

Cele mai multe propoziții exclamative se formează cu ajutorul cuvintelor ce, cât (valori adjectivale, adverbiale) sau adverbul cum.

Ce mare este acea mașină! (enunțiativă exclamativă)
Ce e cu mașina asta? (interogativă exclamativă)

Uneori, propozițiile exclamative nu au predicatul sau verbul copulativ  exprimat.

Ce tricou frumos! (e omis predicatul are)

Deși regula generală este ca după propoziția exclamativă să urmeze semnul exclamării (!), uneori la finalul acesteia se pun trei puncte (...).

Ce bine e să mănânci...

Există cazuri când la finalul propoziției se pun ambele semne: semnul exclamării și cel al întrebării (?!). În cazuri rare se pot adăuga după cele doua semne și punctele de suspensie. (?!...)

Cum să iei cea mai mică notă din clasă?!

După calitatea predicatului (pozitiv sau negativ) , propozițiile se împart în propoziții pozitive (afirmative) sau propoziții negative.

Propozițiile pozitive

Propozițiile pozitive (afirmative) sunt propozițiile în care predicatul verbal sau verbul copulativ din din predicatul nominal afirmă, confirmă, aprobă ceva.

Câinele latră.

Propozițiile negative

Propozițiile negative sunt propozițiile în care predicatul verbal sau verbul copulativ din predicatul nominal  exprimă o negare, dezaprobă sau nu acceptă ceva. Semnul distinctiv al acestor propoziții este adverbul nu. În unele cazuri adverbul este întărit prin adăugarea adverbului nici.

Câinele nu latră.
Nici nu doresc să merg.

Propozițiile dependente

De studierea propozițiilor independente se ocupă sintaxa frazei. Mai multe detalii la sintaxa frazei.

După scopul comunicării se împart în enunțiative și interogative.

După natura predicatului se împart în afirmative și negative.

După structură se împart în analizabile și neanalizabile. Cele analizabile pot fi: simple și dezvoltate, monomembre și bimembre, verbale și nominale.

După conținut exprimat se împart în principale și secundare.

După raportul sintactic stabilit între propoziții se împart în regente și subordonate. Iar cele subordonate, după conținut se împart în:

  • subordonate necircumstanțiale: subiectiva, predicativa, atributiva, completiva directa, completiva indirectă, completiva de agent și predicativa suplimentară
  • subordonate circumstanțiale: circumstanțiala de timp, circumstanțiala de loc, circumstanțiala de mod, circumstanțiala de cauză, circumstanțiala de scop, circumstanțiala de condiție, circumstanțiala de concesie, circumstanțiala de consecință, circumstanțiala de instrument, circumstanțiala de asociere, circumstanțiala de relație, circumstanțiala de opoziție, circumstanțiala de cumul, circumstanțiala de excepție.
Închide meniul