Completează testul de mai jos, bifând varianta care crezi că este corectă. Apasă apoi “VERIFICĂ”, pentru a vedea ce punctaj ai obținut și care sunt răspunsurile corecte.


Identificați care din substantivele următoare sunt la cazul genitiv.

1. Dă-mi caietul Nataliei.

 
 

2. Lentila spartă a ochelarilor a fost înlocuită.

 
 

3. Acesta este un măr al mărului din grădină.

 
 

4. Acestea sunt autografe ale unor celebri actori.

 
 

5. Acest medicament este împotriva diabetului.

 
 

6. Recită-mi poezia lui Eminescu.

 
 

7. Un elev al școlii noastre a apărut la televizor.

 
 

8. I-am dat fratelui cartea vecinului.

 
 

9. Am umflat o roată a mașinii.

 
 

10. Fratelui meu îi e frică de dentistul școlii.

 
 

Închide meniul